Cooperare internationala
Cooperare internaţională la nivelul IGSU
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență poartă responsabilitatea legală privind derularea acţiunilor de relaţii internaţionale, asumării angajamentelor impuse de statutul de membru al structurilor europene și euro-atlantice şi armonizării cu cerinţele mediului internaţional în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.
IGSU reprezintă şi punctul naţional de contact în relaţia cu structurile internaţionale de profil :
În acest sector de activitate, obiectivul principal al IGSU este menţinerea, dezvoltarea şi extinderea relaţiilor de cooperare, pe baza convenţiilor, tratatelor şi acordurilor internaţionale în domeniul managementului urgenţelor civile.
Ca parte a activităților pe linia consolidării cooperării la nivel internațional pot fi enumerate:
- participarea echipei RO-USAR la exerciții și misiuni de reducere a efectelor dezastrelor la nivel internațional - echipa națională de căutare-salvare urbană a participat exercițiul EADRCC „SRBIJA 2018” – exercițiu cu forțe în teren privind managementul consecințelor, organizat în cadrul NATO de EADRCC și Ministerul de Interne al Serbiei și exerciţiul „SEISM 2018” conexat cu exercițiul internațional medical „EU ModEX 2018”, fapt ce a dus la atingerea țintelor stabilite cu un an înainte de expirarea termenului;
- operaționalizarea și notificarea modulelor asumate în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, Capacitatea Europeană de Răspuns la Urgență (EERC) - Voluntary Pool – în anul 2018 două dintre modulele notificate în Voluntary pool au parcurs procedura de certificare, fiind certificate în data de 10.12.2018 de ERCC și incluse în Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, astfel:
- Echipa de pompare de mare capacitate HCP RO1 București, constituită din personal și tehnică asigurate de ISUBIF și USISU;
- Echipa de pompare de mare capacitate HCP RO2 Timișoara, constituită din personal și tehnică asigurate de ISUJ Timiș.
De asemenea, modulul medical RO – BUC – AMP, constituit din personal și tehnică asigurate de către IGSU și UPU-SMURD Floreasca, a participat la două exerciții în vederea pregătirii pentru inițierea procesului de certificare.
Începând cu anul 2020, modulul RO-CBRNDET a obținut finanțare europeană pentru demararea procesului de modernizare și operaționalizare, în vederea certificării și includerii în Rezerva Europeană de Protecție Civilă.
Uniunea Europeană
Începând cu 1 ianuarie 2007, noul statut al României de membru deplin al Uniunii Europene, a intensificat rolul său în cadrul procesului de luare a deciziei la nivelul instituţiilor europene:
În vederea întăririi cooperării în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, activitatea IGSU s-a axat pe următoarele direcţii:
- Participare la programul de pregătire a experţilor de protecţie civilă şi schimb de experţi
- Participare activă la exerciţiile de managementul situaţiilor de urgenţă cu experţi şi echipe
- Furnizarea de asistenţă umanitară internaţională solicitată prin Mecanism
- Derularea de programe co-finanţate din fondurile Comisiei Europene (SAFE QUAKE 2010, UP – SAFETY 2010) şi exerciţii (EU-HUROMEX 2008, EU-DANUBIUS 2009)
Mai mult, România a primit asistenţă internaţională prin Mecanismul Comunitar de Protecţie Civilă în 2005, 2006 şi 2008, 2010 ca urmare a consecinţelor dezastruoase ale inundaţiilor.
NATO
IGSU ia parte la îndeplinirea misiunilor Alianţei Nord Atlantice în domeniul planificării urgenţelor civile. Experții IGSU participă activ la activitățile din următoarele domenii: protecţia infrastructurii critice, pregătirea pentru managementul consecinţelor în caz de dezastre naturale şi incidente ce implică agenţi chimici, biologici, radiologici, dar şi informare publică.
IGSU asigură reprezentarea la nivelul următoarelor organisme:
Reziliența este din ce în ce mai mult văzută ca un corolar al măsurilor de reasigurare, ca parte a unei strategii cuprinzătoare de securitate pentru Alianță, factorii de decizie stabilind 7 cerințe de bază:
1) asigurarea continuității guvernării și a serviciilor guvernamentale critice;
2) asigurarea de resurse de energie reziliente;
3) abilitatea de a gestiona eficient mișcarea necontrolată a populației;
4) asigurarea de resurse de alimente și apă;
5) capacitatea de tratament în cazul victimelor multiple;
6) asigurarea sistemelor civile de comunicații;
7) asigurarea sistemelor de transport.
Aceste șapte domenii se aplică întregului spectru de criză, de la o amenințare hibridă care evoluează până la cele mai exigente scenarii avute în vedere de planificatorii Alianței.
Cooperare regională
IGSU participă susţinut la iniţiativele şi proiectele în cadrul organismelor regionale la care România este parte:
Cooperare bilaterală
-
IGSU dezvoltă şi intensifică relaţii de cooperare bilaterală în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă cu statele cu care România a semnat acorduri specifice:
- Asistenţă reciprocă în caz de urgenţă (BG,HU,MD,TK)
- Managementul situaţiilor de urgenţă (AZ,CZ,DE,FR,IT,UK,USA)
De asemenea, sunt întreprinse acţiuni pentru semnarea de acorduri cu alte state: BY, GE, JO, MK, RS, UA.
Asistenţă Internaţională
IGSU a fost implicat activ în acordarea de asistenţă umanitară internaţională către statele afectate de dezastre:
- 1999 (august) – echipă SAR – Turcia (cutremur)
- 1999 (noiembrie) – echipă SAR – Turcia (cutremur)
- 2004 – Asistență materială - Maroc (cutremur)
- 2006 - Materiale anti-poluare - Bulgaria (poluare pe Dunăre)
- 2006 - Materiale de protecţie la inundaţii - Ungaria
- 2007 - Mijloace aeriene de luptă împotriva incendiilor de pădure - Grecia
- 2010 - Materiale de protecţie la inundaţii şi noroiul roşu - Ungaria
- 2010 - Materiale de protecţie la inundaţii şi echipe de intervenţie - Moldova
- 2011 - Evacuare aeriană de urgenţă - Libia
- 2011 - Asistenţă materială - Turcia (cutremurul din Van)
- 2012 - Materiale de protecţie la inundaţii - Bulgaria
- 2014 – Asistență materială, echipe de pompare - Serbia și Bosnia Herțegovina (inundații)
- 2014 – Generatoare electrice – Slovenia (viscol, polei)
- 2015 - Asistență materială – Serbia (migranți)
- 2016 – Autosanitare – Africa de Vest (Ebola)
- 2016 - Materiale de protecţie la inundaţii – Macedonia
- 2018 – Aeronave pentru stins incendii – Grecia
- 2019 – Asistență materială și echipă USAR (cutremur) – Albania
- 2020 – Sprijin asistență consulară/ repatriere (COVID-19)
- 2020 – Asistență materială – Grecia
- 2020-Asistență echipă medicală (COVID-19) – Italia
- 2020-Asistență materiale de protecție din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU) – Italia
- 2020 – Asistență echipă medicală (COVID-19) – Republica Moldova
- 2020-Asistență materiale de protecție (COVID-19) – Republica Moldova
- 2020 – Asistență materiale de protecție din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU) – Spania
- 2020 – Asistență materiale de protecție din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU) – Muntenegru și Macedonia de Nord
- 2020 – Asistență materiale de protecție din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU) – Lituania
- 2020-Asistență materiale de protecție din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU) – Republica Croația
- 2020 – Asistență materiale de protecție din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU) - Republica Serbia și Muntenegru
- 2020 – Asistență materiale de protecție din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU)– Republica Macedonia de Nord
- 2020 – Asistență materiale medicale (explozie) – Republica Liban
- 2020-2021 – Asistență materiale medicale din rezerva de capacități a Uniunii Europene pentru epidemia de COVID-19 (rescEU)– Republica Cehia
- 2020-2021 – Asistență materiale de protecție (cutremur) – Republica Croația
- 2021 – Asistență materiale de protecție (COVID-19) – Republica Moldova
- 2021 – Asistență echipă medicală (COVID-19) – Republica Slovacia
- 2021 – Asistență materiale medicale (COVID-19) – Republica Moldova
Exerciţii internaţionale
- ICELAND - ”Cooperative Safeguard” 1997
- MACEDONIA - “Rescuer” 1997
- ROMANIA - “BARNEY HEFAISTOS” 2001
- UKRAINE - “Transcarpathia” 2000
- CROATIA - ”Taming the Dragon” 2002
- ROMANIA - “DACIA” 2003
- FINLANDA - EUSCEX 2004
- AUSTRIA - EUDREX 2004
- UKRAINA - NATO/PfP - “Joint Assistance” 2005
- POLONIA - EUPOLEX 2005
- BULGARIA - EU Exercise - “EU-TACOM” 2006
- ITALIA - NATO/PfP - “Lazio 06” 2006
- DANEMARCA - EU-DANEX 2006
- CROATIA - NATO/PfP - “Idassa” 2007
- FRANȚA - EUROMED 2007
- LUXEMBURG - EU-LUX 2007
- CEHIA - EU-ALBIS 2008
- OLANDA - EU-FLOODEX 2009
- GERMANIA - EU-MODEX 2010
- ITALIA - TEREX 2010
- GRECIA - EVROS 2010
- MOLDOVA - NATO/PfP - “CODRII” 2011
- ROMANIA – EU RO MODEX 2015 - ARAD
- BULGARIA – EU MODEX 2016 - MONTANA
- ESTONIA – EU MODEX 2016 - SAAREMAA
- ROMANIA – ROMODEX 2017 - TIMISOARA
- AUSTRIA – AUTMODEX 2017 - LAUBEGG
- FYROM – EUROMODEX 2017 – NEGOTINO
- POLONIA – EUROMODEX WAVE 2017 – LUBNIEWICE
- CEHIA – EUROMODEX CZECH MODEX 2017 – OSTRAVA
- ITALIA – EUITAMODEX 2018 – TORINO
- Croația- CRESMODEX 2019, Cres
- Bulgaria - EU MODEX 2019, Montana
- Muntenegru - MNE MODEX 2019
- Estonia - EU MODEX 2019 - Saarema
Proiecte în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă a Uniunii
Documente internaţionale relevante
International relevant documents (English)