Evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime

Evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime

Luni, 14 august a.c., am fost martorii unor evenimente tragice în care valurile mării au făcut iarăși victime.


Șapte persoane au fost surprinse de curenții puternici și duse în largul mării. Chiar dacă intervenția salvamarilor, a martorilor și a echipelor de salvare a fost promptă și victimele au fost extrase la mal în scurt timp, suntem profund îndurerați să vă informăm că trei dintre acestea și-au pierdut viața.


Una dintre persoane se află în stare gravă, fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD, iar alte trei sunt sub supravegherea atentă a medicilor.


Situațiile s-au produs în stațiunea Mamaia, pe fondul valurilor mari și a curenților puternici.


Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor.


Siguranța voastră și a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc.

16.08.2023