"Nu
am putut închide un ochi toată noaptea. Era 5 dimineața și încă povesteam,
fericiți, despre ce s-a întâmplat”, așa ne-a descris plutonier adjutant șef
Adrian Pop ultima tură de serviciu.
Aseară, colegii noștri au fost anunțați că o
tânără însărcinată se simțea rău, așa că, în grabă, au plecat
spre localitatea clujeană Bedeciu din comuna Mănăstireni.
Sosiți la locul indicat, paramedicii au văzut că
viitoarea mămică avea contracții puternice și, din clipă în clipă, putea să
nască. Adrian și-a dat seama că fiecare secundă contează, a cerut imediat
sprijinul unei ambulanțe SMURD cu medic și a tinut legătura în permanență cu
dispeceratul. Totuși, micuța Ștefania s-a grăbit să vină pe lume, iar salvatorii
au trebuit să acționeze.
"Mămica era vizibil agitată, așa că am făcut
tot posibilul să o liniștim și să îi oferim sprijin. Soțul, la rândul lui, era
îngrijorat, iar noi l-am asigurat că lucrurile vor decurge bine. Situația a
fost delicată, deoarece fetița risca să se sufoce din cauza cordonului
ombilical, astfel că i-am explicat mamei cum să-și coordoneze respirația, iar
în mai puțin de un minut am asistat la nașterea unei fetițe perfect sănătoase.
La final, medicul ne-a spus că dacă nu ajungeam la timp și nu făceam ceea ce
trebuie, totul se putea complica”, a continuat Adrian să ne povestească.
***
Paramedic încă din anul 2007 si comandant de
echipaj pe ambulanța SMURD a Detasamentului Huedin, Adi a ținut să sublinieze
importanța echipei pe care a alcătuit-o cu plutonier adjutant Bogdan Lungu și
plutonier adjutant Laviniu Pop. Cu toții s-au înțeles din priviri în acele
minute
cruciale, satisfacția fiind pe măsură.
„Este un sentiment minunat, îți vine să povestești
tuturor, inclusiv nepoților. De-a lungul carierei, am mai avut un caz în care
am scos un copil de doar trei ani din stop-cardio respirator, fiind implicat
într-un accident urât la Huedin. Copilul trăiește și acum! Nu există o bucurie
mai mare.”
Adi, Bogdan și Laviniu, vă felicităm! Suntem mândri de voi!
26.11.2024