Departe de familiile lor, după o perioadă lungă petrecută la cursul de inițiere în carieră la Centrul de Formare Inițială și Continuă al MAI Orăștie, subofițerii pompieri din toate colțurile țării au transformat emoțiile și dorul de cei dragi într-un prilej de a aduce lumină și bucurie în viețile altora.
Deși magia sărbătorilor i-a găsit departe de casă, în loc să se lase copleșiți de lipsa celor dragi, militarii au ales să își îndrepte gândurile către o clasă de copii.
Într-o atmosferă de tradiție și plină de veselie, copiii au venit să îi colinde, iar subofițerii, cu aceeași căldură, le-au răspuns, la rândul lor, cu cântece și urări de bine.
Darurile oferite și zâmbetele primite au adus o binecuvântare și o clipă de căldură sufletească tuturor celor implicați.
În această perioadă a anului, spiritul sărbătorilor se manifestă prin dăruire și solidaritate, iar astfel de gesturi aduc un strop de speranță acolo unde este cu adevărat nevoie!