În ultimele 3 zile, la nivel național, pompierii au acționat pentru stingerea a 261 de incendii, majoritatea produse la locuințe. În urma acestor evenimente, 9 persoane și-au pierdut viața, în județele DJ (2), GL (1), MH (1), NT (1), OT (2), SJ (1) și în Municipiul București (1).
Pe
fondul temperaturilor scăzute, se constată o creștere a numărului incendiilor
produse la gospodării, iar vârstinicii sunt principalele victime ale acestor
evenimente. De cele mai multe ori, incendiile sunt cauzate de
nesupravegherea lumânărilor aprinse, precum şi de exploatarea necorespunzătoare
a sistemelor de încălzire și neverificarea coșurilor de fum.
Neglijența sau ignorarea regulilor de siguranță și a măsurilor de prevenire pot provoca pagube materiale însemnate, iar în unele cazuri mai grave, pierderi de vieți omenești.
Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii! Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!
Apelarea la specialişti, atunci când sesizăm probleme la instalaţiile electrice sau la mijloacele de încălzire, este, de asemenea, o măsură de prevenţie foarte importantă. Orice improvizaţie minoră poate conduce la incidente cu repercursiuni.
De asemenea, pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz, precum şi a detectoarelor de incendiu în locuințe.
Incendiile în care 9 persoane și-au pierdut viața, în perioada 15-17 ianuarie a.c:
15.01.2020
▪județul Dolj, Filiași, 1 persoană decedată (femeie, 95 ani)
▪județul Neamț, Tarcău, 1 persoană decedată (bărbat, 65 ani)
▪județul Olt, Corabia, 1 persoană decedată (bărbat, 64 ani)
16.01.2020
▪județul Sălaj, Hereclean, 1 persoană decedată (bărbat, 30 ani)
▪Municipiul București, 1 persoană decedată (bărbat, 90 ani)
17.01.2020
▪Municipiul Galați, 1 persoană decedată (femeie, 70 ani)
▪Olt, Bobicești, 1 persoană decedată (bărbat, 56 de ani)
▪Dolj, Brabova, 1 persoană decedată (femeie, 59 ani)
▪Mehedinți, Cioroboieni, 1 persoană decedată (femeie, 83 ani)