COMUNICAT DE PRESĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

În fiecare an, în data de 13 octombrie, marcăm Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, sens în care Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează o serie de activități dedicate culturii de prevenire și celebrării comunităților, autorităților publice și organizațiilor neguvernamentale care fac eforturi pentru reducerea expunerii și vulnerabilității la dezastre a cetățenilor.


Activitățile sunt organizate sub egida Platformei Naționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre (PNRRD), iar tema propusă pentru acest an de către Națiunile Unite este creșterea nivelului de conștientizare privind vulnerabilitatea la dezastre a copiilor și a tinerilor, precum și promovarea rolului pe care tânăra generație îl poate avea în creșterea rezilienței și, implicit, în dezvoltarea durabilă a comunităților.



Evenimentele planificate pentru această perioadă debutează vineri, 11.10.2024, cu Webinarul „Tinerele generații – factor al schimbării în reducerea riscurilor de dezastre”, activitate ce se va desfășura în intervalul orar 10:00 -14:00.


Acțiunea reunește actori guvernamentali și neguvernamentali și facilitează schimbul de bune practici între factorii de decizie, experții din diferite domenii și publicul larg.


❗ Informații importante

În acest sens, toți cei care doresc să asiste la discuțiile care vizează subiecte cum ar fi educația în situații de urgență, participarea tinerilor în procesul de creștere a gradului de reziliență a comunităților ori impactul dezastrelor asupra tinerei generații, pot accesa linkul de conectare  https://mlpda.webex.com/mlpda/j.php?MTID=mb72120bed0d5fed38f4bef8b1471259a sau pot utiliza platforma Webex, prin introducerea următoarelor date de conectare:

  • numărul întâlnirii: 2375 753 0354

  • parola: tvQZEh5bE73


Agenda webinarului o puteți consulta aici.


Prevenirea este esențială într-o situație limită, sens în care ne propunem să îi premiem pe cei care dețin cunoștințele în ceea ce privește măsurile și modul de comportare în diferite situații de urgență, astfel că în perioada 11-13 octombrie 2024, vom desfășura Concursul Reducem riscurile, ajutăm comunitatea, dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani.


Detaliile și condițiile de participare se regăsesc în Regulamentul de concurs ce poate fi consultat aici.


❗ Informații importante

Pentru participare, este necesară deținerea unui cont de gmail, care să permită completarea unuia dintre cele două formulare elaborate, conform vârstei deținute de concurenți, respectiv:


De asemenea, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/Bucureşti-Ilfov, în perioada 11-13.10.2024, vor fi desfășurate acțiuni publice de informare preventivă și creștere a nivelului de pregătire a populației, precum:


  • „Ziua porților deschise” – participanții vor vizualiza tehnica utilizată de pompierii salvatori în misiunile operative și, totodată, își vor reaminti măsurile și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.

  • Puncte de informare pentru cetățeni în mall-uri și parcuri/locuri de joacă destinate exersării/învățării măsurilor de prim ajutor de bază, utilizarea defibrilatoarelor, tratarea arsurilor, de informare preventivă, de promovare a ofertei educaționale și a programului „Salvator din pasiune”.


Prin eforturile noastre dorim să subliniem importanța colaborării și responsabilității comune în fața riscurilor de dezastre, demonstrând că împreună putem construi comunități mai puternice și mai reziliente. Implicarea tinerilor în acest proces este esențială, iar prin educație și conștientizare, contribuim la un viitor mai sigur și mai sustenabil pentru noi toți.


Asigurăm opinia publică că rămânem dedicați acestui demers și încurajăm fiecare cetățean să participe activ în protejarea comunităților noastre.


Împreună, pentru o societate rezilientă la dezastre!

Puteti descarca aici : Brosura "Copii protejati, comunitate sigura"

13.10.2024