Iulian Rotariu a câștigat detașat „Ultra Bolivia Race” și a stabilit un nou record al competiției. După cele șapte etape în care a parcurs 220 de km, Iulian a reuşit să se claseze pe locul I, cu un timp total de 23 de ore, 32 de minute şi 30 secunde.
Reuşita colegului nostru reprezintă şi un record al întrecerii, obţinând un timp cu 1h 32' 17" mai bun decât câştigătorul competiţiei din 2018.
Rezultatul este de apreciat în condiţiile în care „Ultra Bolivia Race” a reprezentat cel mai greu concurs de anduranţă la care a participat, vreodată, Iulian Rotariu.
"Fiecare rugăciune a fost auzită! Fiecare îmbrățișare a fost atinsă! A fost cea mai grea competiție. Fără aer e foarte greu. S-au adăugat diferența de temperatura zi-noapte de peste 30 grade, efortul depus. Toate la peste 4000 m altitudine. Vă rog frumos țineți minte: nu Iulian Rotariu a fost cel care a câștigat Cursa Ultra Bolivia, ci copiii cu autism din Botoșani! Vă mulțumesc frumos! " - sunt primele gânduri transmise de colegul nostru, plutonierul adjutant Iulian Rotariu imediat după cursă.
Felicitări, Iulian Rotariu! Cuvintele sunt prea puține pentru a exprima performanțele tale!
Organizată de Canal Adventure, cursa „Ultra Bolivia Race” s-a desfășurat în perioada 20 – 26 septembrie a.c. la o altitudine 4.000 de metri.
Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 12 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoşani, al cărui angajat este din 2007. După numai câteva curse, reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism l-au rugat să-i reprezinte în competiţii, iar din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.
Rezultatele obținute de Iulian Rotariu la cele mai grele ultramaratoane din lume
Competițiile Canal Aventure :
Competițiile „4Deserts„ (250 km în șapte zile):
Asociaţia pentru
Educaţie, Dezvoltarea şi Implicarea Tineretului (EDIT), în parteneriat cu
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) anunţă lansarea oficială a
programului naţional România în Siguranţă. Conferinţa de lansare a avut loc
ieri, 22 septembrie, în clădirea Guvernului României, în prezenţa
reprezentanţilor din Cabinetul Prim-Ministrului, Ministerul Educaţiei, Poliţia
Română, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi mediul de afaceri.
România în Siguranţă este un program naţional de
educaţie care urmăreşte instruirea şi informarea copiilor, tinerilor şi
adulţilor în ceea ce priveşte educaţia pentru siguranţă. Programul îşi propune
să ajungă, cu lecţii de educaţie rutieră şi prim-ajutor, la 5.000 de elevi din
Bucureşti şi din ţară, până la sfârşitul anului, şi la peste 500.000 de copii
şi adolescenţi, în următorii trei ani. Pe lângă acestea, programul include şi
cursuri de conducere defensivă pentru tinerii şoferi şi cursuri de formare
pentru cadre didactice şi pentru poliţişti din toată ţara.
Conform ultimelor statistici realizate de
Uniunea Europeană în 2020, România se află pe primul loc la numărul de decese
cauzate de accidentele rutiere, având o medie de 85 de decese la milionul de
locuitori (dublul mediei Uniunii Europene). Totodată, România este pe ultimul
loc din Europa în ceea ce priveşte numărul de persoane care cunosc manevrele de
acordare a primului ajutor.
Orele de educaţie rutieră din cadrul programului
"România în Siguranţă" sunt necesare şi în contextul statisticilor
legate de principalele cauze ale accidentelor rutiere: "Ca să fac o scurtă
retrospectivă, în ultimii trei ani, principalele cauze de producere a accidentelor
rutiere sunt indisciplina pietonilor, cu aproximativ 19%, viteza - 17%,
abaterile bicicliştilor - 10%, urmată de neacordarea priorităţii pietonilor -
10% şi neacordarea priorităţii vehiculelor - 9%", a declarat Dl.
Comisar-şef de poliţie George Grigore.
"Activitatea noastră a început ca răspuns
la aceste statistici. În ciuda faptului că am fost afectaţi de pandemie anul
trecut, nu ne-am oprit, pentru că educaţia trebuie să continue în orice
situaţie şi context", a declarat Liviu Zorilă, Preşedintele Asociaţiei
EDIT, în cadrul conferinţei.
Programul "România în Siguranţă" se va
desfăşura atât în şcoli şi licee, cât şi în grădiniţe. "Nu există o vârstă
prea mică a copilului pentru a beneficia de educaţie rutieră. Şi un exemplu bun
este programul de faţă, activitatea partenerilor noştri, care au avut acţiuni
în grădiniţă. Poate că pare prea mult, dar în realitate, de când un copil
începe să priceapă mesajele din jurul lui, el este eligibil pentru a primi
acest tip de educaţie", declară Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul
Educaţiei.
"Putem face front comun cu mediul privat şi
ONG-urile în ceea ce priveşte ce face Ministerul Educaţiei, ce face Ministerul
de Interne, ce face Ministerul Transporturilor, ce fac oamenii care sunt
preocupaţi şi vor să facă mai mult. Asta pot să vă promit", a spus dl.
Laszlo Borbely, Consilier de Stat în Cabinetul Prim-Ministrului şi coordonator
al Departamentului de Dezvoltare Durabilă.
Întreaga conferinţă poate fi urmărită aici:
https://bit.ly/3ktOOfn
Asociaţia EDIT este o organizaţie
neguvernamentală care dezvoltă proiecte pe teme de educaţie rutieră, educaţie
pentru situaţii de urgenţă şi prim-ajutor. Asociaţia a lansat în 2020 prima
campanie online de educaţie pentru prim-ajutor #LeapşaPentruViaţă, cu peste 1,5
milioane de vizualizări, în parteneriat cu Departamentul pentru Situaţii de
Urgenţă (DSU). Mai multe detalii despre activitatea asociaţiei pe https://romaniainsiguranta.ro/
Misiunile pompierilor militari români în continuă desfășurare
În data de 22.08.2021, pompierii militari români au fost împărțiți în trei echipe, care au acționat în zone diferite. Locurile vizate, se aflau în zonă muntoasă, care a solicitat la maxim tehnica de intervenție, cu rute greu accesibile.
Autospecialele pentru stingerea incendiilor de pădure și-au dovedit utilitatea, ajungând în apropierea zonelor afectate, unde pompierii români și eleni au intervenit pentru localizarea și lichidarea focarelor ascunse, rămase în urma incendiilor devastatoare.
De asemenea, de un sprijin real s-a dovedit a fi drona pompierilor militari români, care a survolat zona și a dat posibilitatea identificării exacte a locurilor vulnerabile.
Misiunile colegilor noștri s-au încheiat noaptea, târziu, când aceștia au revenit la bază.
Pe parcursul zilei de 23.08.2021, în urma ultimelor informații transmise de către ofițerul de legătură elen, în zona Attica incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă. Astfel, misiunile alocate modulului român pentru ziua în curs sunt în principal de supraveghere, monitorizare și lichidarea eventualelor focare izolate.
La solicitarea ofițerului de legătură elen, forțele și mijloacele române vor fi dislocate în două zone distincte, respectiv zona Kryftes și zona Vilia. Opt autospeciale de stingere, trei cisterne, un camion de intervenție cu rezervă de apă, un UTV, cinci autospeciale de primă intervenție și comandă, un container multirisc și o echipă pentru monitorizare aeriană (dronă), vor fi prezente în cele două zone, pe parcursul acestei zile. De asemenea, în zona Vilia va fi prezent și asistentul medical din cadrul modulului, totalizând 61 de pompieri militari, cu 18 mijloace de intervenție.
Ca de fiecare dată, coordonarea misiunii în teren se realizează prin ofițerul de legătură elen desemnat pentru modulul român.
România sprijină autoritățile tunisiene în combaterea efectelor generate de virusul SARS-CoV-2
Astăzi, 9 august 2021, statul român urmărește de o manieră prioritară să acorde sprijin Republicii Tunisia, puternic afectată de creșterea accentuată a numărului de cazuri confirmate SARS-CoV-2, derulând o misiune externă complexă, caracterizată prin: deplasarea unei echipe de medici și asistenți într-o unitatea spitalicească din Tunisia, acordarea de echipamente medicale de necesitate imediată personalului sanitar tunisian, respectiv acordarea de vaccinuri împotriva Covid-19.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa punct național de contact a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Republica Tunisia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere susținerea eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Prin grija Departamentului pentru Situații de Urgență, o echipă formată din 13 cadre medicale ( 5 medici și 8 asistenți ) vor sprijini personalul sanitar tunisian pentru 21 de zile, în lupta cu situația generată de creșterea exponențială a numărului de noi cazuri pozitive SARS-CoV-2. La această misiune vor participa 2 ofițeri din cadrul DSU - Direcția Generală Protecție Civilă și 1 ofițer din cadrul IGSU însărcinați cu dublă responsabilitate, coordonarea întregii misiuni respectiv asigurarea unei legături permanente cu autoritățile sanitare și de protecție civilă din Tunisia.
Totodată, 22.240 măști FFP2 și FFP3, 203.000 măști chirurgicale, 50.400 teste antigen vor fi donate, cu titlul gratuit, cadrelor medicale tunisiene, în scopul asigurării protecției acestora împotriva coronavirusul SARS-CoV-2.
De asemenea, în vederea susținerii eforturilor de combatere a efectelor generate de virusului SARS-CoV-2, 188.000 de doze de vaccin împotriva COVID - 19 Astra Zeneca vor fi acordate cu titlu gratuit, ca ajutor umanitar, autoritătilor tunisiene. Acestea reprezintă doze achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi livrate de către Compania Astra Zeneca, prin Acordurile-cadru încheiate de către Ministerul Sănătăţii cu Comisia Europeană.
Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, o aeronavă C-27 J Spartan, aflată în dotarea Forțelor Aeriene Române va decola astăzi, 9 august 2021, începând cu ora 12:00 de la “Baza 90 Transport Aerian” cu destinația Tunisia, în vederea exercitării misiunii umanitare complexe de sprijinire a autorităților tunisiene în eforturile de combatere a efectelor generate de virusul SARS-CoV-2.
La evenimentul prilejuit de plecarea cadrelor medicale vor participa E.S. Dna. Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisia în România, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Cornel Feruță secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat.
Reamintim faptul că misiunea externă derulată astăzi sub egida Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene a fost aprobată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, condus de premierul României, cu informarea prealabilă a președintelui României, domnul Klaus Iohannis.
Cod Portocaliu de vijelii puternice și ploi în toată țara, valabil de astăzi de la ora 12 până mâine dimineață. Rafalele de vânt vor atinge 80-100 km/h, iar cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp.
Ce faci în caz de vijelii și averse torențiale?
⛈️ Întrerupe orice activitate în aer liber
⛈️ Intră în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism
⛈️ Închide ferestrele şi uşile
⛈️ Parchează autoturismul în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului FII PREGĂTIT (fiipregatit.ro/ghid/furtuna/ și fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată din Google Play Store și AppStore.