În urmă cu puțin timp, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unui bărbat de 37 de ani și a fiului acestuia, în vârstă de 14 ani, din apele umflate ale râului Siret.
Cei doi au încercat să traverseze râul cu o căruță și s-au aflat la un pas de înec.
Reamintim populației că până sâmbătă la ora 10:00, pe arii relativ extinse vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, caracterizate de frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.
Pentru evitarea situațiilor care pot pune în pericol viața, generate de creșterea debitelor pe anumite cursuri de apă, facem un apel către cetățeni să evite traversările prin curenții de apă și să nu se apropie de maluri.
Astăzi, 11 iunie a.c., a avut loc recepția a 100 de ventilatoare achiziționate de statul român prin ONAC și IGSU, din SUA
Ventilatoarele portabile achiziționate, produse în America sunt destinate utilizării pre-spitalicești și intra-spitalicești pentru pacienții cu probleme respiratorii.
Cele 100 de ventilatoare vor intra în stocurile strategice de rezervă ale României și vor putea fi folosite în funcție de nevoile iminente care pot apărea, în orice situație de urgență.
La eveniment au participat premierul României, Ludovic Orban, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, ambasadorul SUA în România, E.S Adrian Zuckerman, șeful DSU, Raed Arafat, precum și inspectorul general al IGSU, general de brigadă Dan-Paul Iamandi.
*
Acest tip de ventilator prezintă un suport dedicat pentru toate categoriile de pacienți, de la copii la adulți.
Având greutate și dimensiuni reduse, echipamentul integrează un set de caracteristici și tehnologii superioare ce asigură consum energetic redus, un factor important pentru transportul eficient al dispozitivului.
Astfel, astăzi, 21 mai, 20.000 măști de protecție FFP2 au plecat către Lituania, în sprijinul echipajelor care intervin în lupta împotriva pandemiei generată de Covid-19.
Acestea sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziționate de către țara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane € semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană prin Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene– DGECHO.
Transportul măștilor de protecție va fi realizat cu un microbuz al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
* * *
rescEU
Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii stabilește cadrul juridic de constituire a rescEU – rezerva de capacități a Uniunii Europene, ce vizează oferirea de asistență în situații în care capacitățile existente la nivel național și cele angajate de statele membre nu sunt în măsură să asigure un răspuns eficace în caz de dezastre naturale și provocate de om.
Răspândirea globală a noului coronavirus 2019-nCoV, a determinat inițierea de măsuri suplimentare la nivelul statelor membre pentru a evita escaladarea situației de urgență în întreaga Uniune. Astfel pentru a răspunde acestor provocări, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/414 a Comisiei din 19 martie 2020, printre capacitățile rezervei rescEU a fost inclusă și stocarea de contramăsuri medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă și de echipamente individuale de protecție destinate combaterii amenințărilor transfrontaliere grave pentru sănătate.
În acest context, având în vedere prezența activă a României pe domeniul protecție civilă, Comisia Europeană prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO, a trimis Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă o invitatie pentru a constitui în România o rezervă rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.
Astfel, Comisia a propus alocarea unui grant direct în valoare de până la 10 milioane € pentru constituirea unei rezerve inițiale de contramăsuri medicale, care vor consta în primă fază în măști de protecție individuală și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă. Acestea urmează a fi achiziționate de autoritățile române responsabile, în regim de urgență, în funcție de ofertele disponibile pe piața internațională și depozitate prin grija Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în depozitele proprii. Grantul alocat va acoperi costurile de achiziție de echipament medical, costuri de întreținere, inclusiv costuri de reparație, costuri de asigurare, costuri de personal, inclusiv de instruire a personalului la nevoie, costuri de depozitare, costurile de transport și livrare a produselor de la depozit la beneficiari.
Aceste stocuri, constituite cu sprijinul DGECHO și aflate în gestiunea IGSU vor fi puse la dispoziția statelor membre (inclusiv România) și partenere ale Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de amenințare gravă la adresa sănătății. În funcție de nevoile identificate, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene urmează să decidă (în contextul unor activări concomitente de către mai multe state) unde vor fi folosite echipamentele din rezerva rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, context în care IGSU va proceda la pregătirea și inițierea măsurilor necesare asigurării transportului către statul afectat.
Această invitație a Comisiei Europene adresată României constituie o recunoaștere a viabilității măsurilor pe care autoritățile le-au luat în contextul minimizării efectelor pandemiei COVID-19 dar și a statutului de generator de securitate și furnizor de asistență internațională de urgență la nivel european și global.
Mai mult, prin răspunsul prompt la această solicitare a Comisiei se creează premisele constituirii în Romania și a altor capacități europene, finanțate din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii (de luptă împotriva incendiilor de pădure cu elicoptere multi-rol și de evacuare aero-medicală pentru număr mare de pacienți critici).
Cei 42 de medici și asistenți medicali, reuniți din mai multe orașe ale țării, activează în cadrul Ministerului Apărării Naționale și al Ministerului Sănătății. Specializările acestora, în Anestezie și Terapie Intensivă, Pneumologie, Medicină de Urgență și Medicină Internă, le-au permis desfășurarea activităților de acordare a asistenței medicale, de îngrijire a pacienților diagnosticați cu COVID-19, precum și a celor de instruire a personalului medical din unități sanitare din Bălți, Chișinău și Cahul.
Deplasarea s-a realizat cu mijloace de transport ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și Comandamentului Logistic Întrunit (CLÎ) din cadrul MApN, echipamentele de protecție pentru echipa medicală fiind asigurate de IGSU pe întreaga durată a misiunii. Totodată, legătura cu autoritățile responsabile din Republica Moldova și asigurarea logistică au fost realizate de doi ofițeri din cadrul IGSU.
Acțiunea desfășurată se înscrie în ansamblul măsurilor de sprijin întreprinse de România în cadrul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
La această acțiune a participat premierul României, Ludovic Orban, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul sănătății, Nelu Tătaru , secretarul de stat, șeful Departamentului pentru situații de urgență, dr. Raed Arafat, și inspectorul general al IGSU, general de brigadă Dan-Paul Iamandi.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a primit vizita oficială a ambasadorului Regatului Țărilor de Jos la București, Excelența sa Roelof Sander van Ees, in cursul zilei de astazi, 15 mai 2020.
Domnul ambasador a fost întâmpinat de secretarul de stat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, primul adjunct al inspectorului general al IGSU, colonel Cristian Radu și adjunct al inspectorului general al IGSU, colonel Cezar-Mihai Damian.
Discuțiile purtate au vizat problematica gestionării virusului SARS-CoV-2 în România, eforturile depuse de personalul medical și de echipajele operative implicate în combaterea virusului, dificultățile întâmpinate în această perioadă, si oportunitati pentru schimburi de experiență între state privind modul de gestionare a efectelor cauzate de pandemie.
Domnul ambasador al Regatului Țărilor de Jos la București a dorit, de asemenea, să exprime aprecierea Ambasadei față de toți cei aflați ȋn linia ȋntâi în lupta ȋmpotriva virusului SARS-CoV-2.
*
În semn de respect față de societatea civilă și salvatorii din prima linie, in perioada 11-15 mai, buchete de flori au fost oferite cu sprijinul voluntarilor Fundației pentru SMURD personalului medical din principalele spitale din București, reprezentanților diverselor agenții din cadrul Dispeceratului Integrat pentru Situații de Urgență București (112, Pompieri, Ambulanță, SMURD, Poliție, Jandarmerie), dar și salvatorilor SABIF, de la Serviciul de Ambulanță București - Ilfov unde a fost prezent și dl Arthur den Hartog, Adjunct Șef de misiune, Șef Secția Afaceri Politice a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România, alături de voluntarii Fundației pentru SMURD.
Aceste acțiuni fac parte din campania inițiată de Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, #FloriPentruEroi, ȋn cadrul căreia au mai primit flori și 30 de ONG-uri, fundatii, si asociatii, cat si toti cei din linia intai, pe durata carantinei epidemiei, din București și alte orașe din țară.