Activitatea salvatorilor din ultimele 24 de ore

Ieri, 26 mai, pompierii salvatori au fost solicitați să intervină în peste 1.700 situații de urgență, ce au vizat acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și misiuni destinate protecției comunităților.

În perioada de referință, activitatea echipajelor SMURD a inclus 1.417 intervenții, dintre care 1.412 pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 5 pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, 1.424 persoane au primit ajutor medical specializat din partea salvatorilor.

                                                     

Concomitent cu misiunile de prim ajutor și descarcerare, colegii noștri au intervenit pentru stingerea celor 52 incendii izbucnite în diverse zone ale țării, reușind să limiteze extinderea flăcărilor și să prevină potențiale situații de risc.

 

De asemenea, în ultimele 24 de ore, colegii noștri au intervenit în peste 240 de misiuni pentru protecția comunităților, printre care se numără, în principal, salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, dar și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

 

Totodată, pe parcursul zilei precedente, datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative pe timpul derulării misiunilor specifice, 3 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

 

În ceea ce privește avertizarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 24 de mesaje RO-ALERT, ce au semnalat prezența animalelor periculoase, în localități din mai multe județe din țară.

 

Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare, unde se regăsesc măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

 

Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE