Aproape 1.600 de misiuni derulate și 12 persoane salvate, în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, pompierii au gestionat 1.593 de misiuni destinate protecției populației, majoritatea dintre acestea (peste 80%) fiind pentru acordarea măsurilor de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

În același interval, echipajele de stingere au intervenit pentru lichidarea celor 76 de incendii izbucnite în diferite zone ale țării, care au afectat locuințe, anexe gospodărești și alte diverse tipuri de obiective.

 

Totodată, în ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat și în 226 de misiuni, care au vizat căutarea și salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, descarcerarea victimelor din autovehicule avariate și gestionarea altor diverse situații de urgență.

 

În toată această perioadă, 12 persoane au fost salvate din incendii, accidente rutiere sau alte situații critice la care colegii noștri au fost solicitați să intervină.

 

Având în vedere specificul acestei perioade, dedicate sărbătorilor petrecute în familie, este important ca bucuria Crăciunului să nu fie umbrită de evenimente nedorite. Pentru a preveni producerea unor situații de urgență, vă recomandăm să manifestați prudență și să respectați indicațiile transmise de autorități, măsuri simple, dar esențiale, care contribuie la siguranța dumneavoastră și a celor dragi.

 

În acest context, pentru a reduce riscurile și a vă bucura de sărbători în siguranță, vă recomandăm să aveți în vedere următoarele măsuri:

 

Acordați o atenție sporită utilizării instalațiilor electrice pentru iluminatul festiv și evitați improvizațiile sau suprasolicitarea prizelor. Nu lăsați lumânările ori candelele aprinse nesupravegheate și amplasați-le la distanță de materiale inflamabile. Dacă folosiți surse de încălzire suplimentare, asigurați-vă că sunt amplasate corespunzător și funcționează în condiții de siguranță.

 

În timpul preparării mâncărurilor, nu lăsați aragazul sau alte aparate de gătit nesupravegheate, iar înainte de a părăsi locuința verificați dacă toate sursele de foc sunt stinse. De asemenea, este important ca instalațiile de gaz să fie utilizate corect și verificate periodic.

 

Nu în ultimul rând, supravegheați copiii, explicați-le pericolele focului și ale instalațiilor electrice și asigurați-vă că materialele pirotehnice sunt utilizate doar de persoane autorizate, în condiții legale și de siguranță.

 

Vă încurajăm să rămâneți informați și pregătiți, pentru ca sărbătorile de iarnă să fie trăite în siguranță și vă recomandăm să consultați și informațiile disponibile pe platforma fiipregatit.ro și în aplicația pentru mobil DSU, unde găsiți sfaturi utile, ghiduri de comportare și alerte în timp real.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE