Bilanțul misiunilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, 21 ianuarie, salvatorii au gestionat peste 1.650 situații de urgență înregistrate la nivel național.
Aceste misiuni au implicat o gamă variată de situații, de la incendii și acordare de prim ajutor la accidente rutiere grave și alte situații care necesitau intervenție imediată.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au intervenit în peste 1.300 de misiuni pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și au gestionat optim 6 cazuri care au presupus extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate în urma accidentelor rutiere. În urma acestor acțiuni, 1.316 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au intervenit pentru stingerea celor peste 100 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 229 situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
De asemenea, în acest interval de timp, datorită răspunsului optim furnizat de către colegii noștri pe timpul misiunilor desfășurate, 9 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
NU UITAȚI!
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!
Accesați platforma https://fiipregatit.ro, unde găsiți ghiduri detaliate și recomandări practice pentru diferite tipuri de riscuri, de la cutremure și incendii, până la inundații sau fenomene meteo periculoase.
Descărcați, gratuit, aplicația pentru mobil DSU, disponibilă pentru toți utilizatorii de smartphone, care oferă alerte în timp real, sfaturi de prim ajutor și recomandări utile pentru protecția dumneavoastră și a celor dragi. În acest mod, veți avea mereu la dispoziție resurse esențiale pentru a reacționa corect și rapid în orice situație de risc.
IGSU / SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

