Bilanțul misiunilor din acest weekend

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, pompierii salvatori au fost solicitați să intervină în aproximativ 4.200 de situații de urgență, ce au vizat acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și misiuni destinate protecției comunităților.

În această perioadă, majoritatea intervențiilor (80%) au fost gestionate de echipajele SMURD, care au acordat asistență medicală unui număr de peste 3.400 de persoane.

 

Totodată, pe parcursul acestui weekend, echipajele de stingere au acționat pentru lichidarea celor 223 de incendii izbucnite în diferite zone ale țării și au gestionat 531 de situații destinate protecției comunităților, inclusiv misiuni de descarcerare.

 

Sfârșitul de săptămână a fost marcat de intervenții dificile pentru pompierii din Cluj și Timiș, care s-au confruntat cu două explozii urmate de incendii, soldate cu pierderea unei vieți și o altă persoană rănită grav. În municipiul Dej, o casă de pe strada Mihai Viteazul a fost distrusă complet în urma unei acumulări de gaze, iar proprietarul, un bărbat de 53 de ani, și-a pierdut viața. La Timișoara, pe strada Cerna, o explozie produsă într-un apartament a rănit o persoană care a suferit arsuri pe o mare parte a corpului, incidentul fiind provocat cel mai probabil de aprinderea unei țigări într-o încăpere în care se acumulaseră gaze provenite de la o butelie.

 

Astfel de evenimente ne reamintesc cât de important este să respectăm regulile de siguranță atunci când folosim instalațiile de gaz. Dacă simțiți miros de gaz, nu folosiți focul sau aparatele electrice, aerisiți imediat, închideți robinetul principal și evacuați locuința înainte de a suna la 112. Reviziile periodice, montarea detectoarelor și evitarea improvizațiilor sunt măsuri simple care pot preveni tragedii. O clipă de atenție face diferența între un incident minor și un eveniment dramatic. Fiți prudenți, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!

 

De asemenea, în acest interval de timp, 23 de persoane au fost salvate din incendii, accidente rutiere și alte situații critice la care colegii noștri au intervenit.

 

Pentru a fi mereu pregătiți în fața situațiilor de urgență, este esențial să aveți la îndemână informații corecte și utile despre modul în care trebuie să acționați înainte, în timpul și după producerea acestora.

 

Accesați platforma fiipregatit.ro, unde găsiți ghiduri detaliate și recomandări practice pentru diferite tipuri de riscuri.

 

Totodată, descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, disponibilă pentru toți utilizatorii de smartphone, care oferă alerte în timp real, sfaturi de prim ajutor și recomandări utile pentru protecția dumneavoastră și a celor dragi.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Documente