Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, 20 noiembrie, pompierii salvatori au gestionat peste 1.400 de situații de urgență, înregistrate la nivel național.

Astfel, în decursul ultimelor 24 de ore, aproximativ 85% dintre misiuni au fost realizate de echipajele SMURD, care au acordat îngrijiri de urgență unui număr de 1.200 de persoane.

 

Totodată, colegii noștri au intervenit în 174 de situații pentru sprijinul comunităților, incluzând salvarea persoanelor și animalelor din medii periculoase, gestionarea incidentelor CBRN și alte tipuri de urgențe.

 

În paralel, pompierii au lichidat 39 de incendii produse la nivel național, împiedicând extinderea flăcărilor către vecinătăți și prevenind apariția altor situații care ar fi putut pune în pericol vieți și bunuri.

 

Tot pe parcursul zilei de ieri, 4 persoane au fost salvate din incendii, accidente rutiere sau alte situații de urgență. De asemenea, salvatorii au intervenit eficient în cele 6 cazuri care au necesitat extragerea victimelor din autoturismele grav avariate în urma unor accidente rutiere.

 

Pe platforma fiipregatit.ro puteți găsi ghiduri detaliate, prezentate într-un mod simplu și ușor de înțeles, care vă explică pas cu pas ce trebuie să faceți în perioadele de dinaintea, din timpul și de după producerea unei situații de urgență. Fie că este vorba despre cutremure, incendii, inundații sau alte evenimente neprevăzute, platforma vă oferă informații esențiale pentru a acționa corect și în siguranță.

 

De asemenea, puteți descărca gratuit aplicația pentru mobil DSU, care vă oferă acces rapid la alerte transmise în timp real, instrucțiuni de prim ajutor adaptate diverselor situații critice și recomandări practice pentru protecția personală și a celor dragi. Cu ajutorul acestei aplicații, aveți permanent la îndemână instrumente utile pentru a reacționa eficient în caz de urgență.

 

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE