Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat peste 1.500 situații de urgență produse la nivel național, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Argeș, Cluj, Mureș, Timiș, Prahova și Iași.
Majoritatea misiunilor au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, în urma cărora mai bine de 1.200 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu acest tip de misiuni, echipajele operative au acționat pentru stingerea celor 47 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 246 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
Pe timpul intervențiilor desfășurate, în ultimele 24 de ore, prin eforturi susținute, pompierii militari au salvat 5 persoane aflate în situații critice.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 23 de mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase, în localități din județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț și Vâlcea.
Tot în cursul zilei de ieri, în intervalul orar 08:00 – 21:00, colegii noștri au acționat pentru înlăturarea efectelor produse de vremea nefavorabilă. Astfel, în contextul fenomenelor meteorologice prognozate, s-au înregistrat efecte în 6 localități din 4 județe (Arad, Argeș, Giurgiu și Teleorman) și în Municipiul București, unde pompierii militari au intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție de la 7 imobile ( 1 lăcaș de cult, 5 blocuri de locuit și 1 casă) și a 28 de copaci prăbușiți. În urma acestor evenimente, au fost avariate 17 autoturisme.
Nu uitați! Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!
Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

