Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, pompierii militari au gestionat aproximativ 1.600 de situații de urgență înregistrate la nivel național, cele mai numeroase misiuni și acțiuni din competență fiind derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Argeș, Galați, Mureș, Cluj și Timiș.
În acest interval de timp, o pondere semnificativă o reprezintă cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical mai bine de 1.200 de persoane aflate în dificultate.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, pompierii au acționat pentru stingerea celor aproape 100 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 243 de situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
Totodată, în ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat în 7 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate ca urmare a accidentelor rutiere.
Pe timpul intervențiilor desfășurate, prin eforturi susținute, colegii noștri au salvat 6 persoane aflate în situații critice.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 13 mesaje RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase.
Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

