Încă o zi cu aproape 1.600 de situații de urgență produse în întreaga țară!

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au asigurat intervenția la cele 1.586 situații de urgență produse la nivel național.

În acest interval de timp, cele mai multe solicitări au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical aproximativ 1.300 de persoane aflate în dificultate.

 

În paralel, ieri, colegii noștri au intervenit pentru stingerea celor aproape 100 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și au acționat în aproximativ 200 de situații pentru protecția comunităților, printre care se numără și operațiuni de descarcerare.

 

Pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 4 persoane din incendii și alte situații critice.

 

Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 11 mesaje RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Cele mai multe dintre acestea au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Brașov, Covasna, Harghita și Neamț.

 

Pentru informații esențiale despre modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.

 

 

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE