MESAJUL INSPECTORULUI GENERAL AL IGSU
13 SEPTEMBRIE - ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA
Domnule viceprim-ministru, ministru al afacerilor interne
Înalt Prea Sfinția Voastră, Episcop-vicar
Domnule secretar de stat,
Domnilor comandanți
Stimați invitați,
Dragi colegi,
Este o deosebită onoare să mă aflu astăzi aici, în fața dumneavoastră, în acest cadru special, pentru a cinsti împreună cei 177 de ani de tradiții istorice ale Armei Pompierilor din România. Această aniversare nu este doar o comemorare a trecutului, ci și o reafirmare a valorilor care ne definesc: curajul, solidaritatea și devotamentul pentru viață.
Ziua de 13 septembrie își are rădăcinile în Bătălia din Dealul Spirii, din anul 1848, atunci când pompierii militari au demonstrat lumii întregi că a fi pompier înseamnă a fi mai presus de teamă, înseamnă a te jertfi pentru libertate și pentru apărarea vieții semenilor. De atunci și până astăzi, Arma Pompierilor a fost prezentă la toate marile încercări ale națiunii române, scriind o istorie în care fiecare filă vorbește despre sacrificiu, despre onoare, despre dăruire și dragoste față de patrie.
Astăzi, tradiția noastră continuă prin faptele celor care, în fiecare zi, înfruntă pericole pentru ca viața comunităților și bunurile ei să fie protejate. Însă această tradiție poartă și amintirea vie a eroilor care și-au pierdut viața în misiuni, lăsându-ne nouă datoria de a le păstra vie memoria și de a le cinsti jertfa supremă. Ei rămân în sufletele noastre, adevărate modele de curaj, de abnegație și de credință în legământul rostit.
Este un moment de reflecție și de analiză din care extragem lecții valoroase și motivația de a ne perfecționa continuu și de a urma acest drum cu perseverență și determinare. Profesia noastră este o misiune care obligă, complexă și solicitantă.
Noi suntem cei care îşi asumă misiuni în sprijinul şi pentru cetăţean. Suntem oamenii curajoşi şi devotaţi, care veghează la siguranţa aproapelui, luptând cu focul, cu apa sau cu natura dezlănţuită, de cele mai multe ori în condiții dificile.
Ştirile surprind, deseori, echipe de pompieri intervenind la tot felul de catastrofe. Fie că sunt accidente, incendii, explozii, inundaţii sau alte calamități, vedem mereu în prima linie salvatori care acordă prim-ajutor victimelor, sting incendii sau îi evacuează pe cei ameninţaţi de inundaţii sau intemperii.
Lumea se uită cu teamă sau îngrijorare la asemenea evenimente, care survin, cel mai adesea, pe neaşteptate şi care afectează comunități și bunuri, însă de fiecare dată pompierii salvatori se mobilizează și intervin cu promptitudine pentru a le salva, punându-și chezășie propria viață.
Ei sunt cei care scot victime dintre fiarele contorsionate ale mașinilor, care-și salvează semenii cuprinşi de flăcări sau evacuează localităţi lovite de furia apelor dezlănţuite. Tot ei sunt cei care înfruntă viscole pentru a ajunge la bolnavii care au nevoie de ajutor, la capătul unui drum blocat, în marginea unei aşezări izolate de nămeţi, şi care se întorc, întotdeauna, cu aceşti oameni năpăstuiţi către spitale, unde primesc, din nou, o şansă la viaţă.
Confruntarea cu catastrofele este deseori inegală şi de multe ori nedreaptă, căci sute de ore de pregătire, zeci de ani de experienţă, curajul şi implicarea nu pot face mereu salvări miraculoase şi nu te pot apăra de imprevizibilul accidentelor sau al dezastrelor.
Cetăţenii, însă, contează pe competenţa noastră profesională, implicarea şi reuşita în fiecare misiune, indiferent de condiţiile şi riscurile asumate. Societatea aşteaptă de la noi eficienţă, fermitate, capacitate şi tenacitate în lupta cu neprevăzutul situațiilor de urgență.
Trebuie să manifestăm exigență față de noi înșine, să perseverăm în pregătirea de specialitate și să arătăm opiniei publice că suntem o instituţie profesionistă, capabilă să-și ducă la îndeplinire, cu seriozitate şi eficienţă, obiectivul fundamental, menţinerea climatului de siguranţă al comunităţilor.
Este maniera corectă și sănătoasă pentru a demonstra că pompierii militari au capacitatea de a-şi îndeplini la cele mai înalte standarde misiunile şi angajamentele asumate.
În tot acest parcurs, pompierii români au dovedit incontestabil că definiția devotamentului este aceeași și dincolo de granițe. Sub egida Mecanismului European de Protecție Civilă, am răspuns prezent atunci când popoarele Europei s-au confruntat cu incendii devastatoare și catastrofe naturale. Intervențiile din Grecia, Spania și Franța au arătat că pompierii români nu sunt doar apărători ai propriului popor, ci și ambasadori ai solidarității și empatiei, purtând tricolorul cu cinste pe umerii și în sufletele lor. Profesionalismul și spiritul de echipă demonstrate în aceste misiuni au fost apreciate de către omologii europeni, dar și de comunitățile pe care le-am sprijinit.
La fel de important este și faptul că aceste realizări nu ar fi fost posibile fără susținerea constantă a Guvernului României, a Ministerul Afacerilor Interne care asigură cadrul legislativ și resursele necesare pentru ca pompierii să fie pregătiți la standarde moderne și dotați cu tehnică de ultimă generație atât de necesare misiunilor eficiente, de succes. Totodată, doresc să subliniez rolul esențial al cooperării cu instituțiile din componența Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru că doar împreună, prin solidaritate și acțiuni integrate, răspundem mai eficient provocărilor multiple ale prezentului și viitorului.
Le adresez mulțumiri și întreaga recunoștință pentru tot sprijinul acordat și pentru excelenta lecție de solidaritate dovedită în momente critice!
Sistemul de protecție civilă este astăzi rezultatul unei transformări radicale și reprezintă o organizație modernă și integrată în rețea, cu roluri și responsabilități descentralizate, așa cum rezultă din Raportul întocmit de Comisia Europeană în anul 2023, în cadrul Programului Peer Review, parte a mecanismului de protecție civilă european.
Moștenirea celor 177 de ani este și trebuie să rămână un simbol al mândriei noastre, dar și o responsabilitate majoră. Viitorul Armei Pompierilor se clădește cu implicarea fiecăruia dintre noi, cu profesionalism, determinare, curaj, responsabilitate și respect pentru viață.
Pompierii sunt, prin excelență, buni creștini, căci în fiecare misiune se regăsește chemarea de a sluji semenii cu dragoste, de a dărui fără a cere răsplată și de a pune binele celuilalt mai presus de propria siguranță.
În curajul și jertfa dovedite se oglindește spiritul credinței vii, care ne îndeamnă să fim sprijin pentru cei aflați în necaz, să întindem mâna aproapelui și să păstrăm aprinsă flacăra speranței. Astfel, pompierii români nu sunt doar apărători ai vieții și ai bunurilor, ci și mărturisitori ai valorilor creștine, pe care le trăiesc zi de zi, în liniște sau în vâltoarea celor mai grele încercări.
Bravi pompieri,
Astăzi și în fiecare zi, vă transmit recunoștința mea și încrederea că vom continua să ne armonizăm așteptărilor mereu în creștere ale cetățenilor, din partea cărora primim confirmări constante de susținere și încredere.
Vă îndemn să păstrăm vie memoria predecesorilor noștri, să cinstim prezentul prin faptele noastre și să privim spre viitor cu hotărâre și încredere, pentru că adevărata noastră menire este și va rămâne aceea de a fi scutul esențial al vieții.
Să fiți sănătoși, iar munca voastră să fie încununată întotdeauna de succes!
La mulți ani, pompieri români!