Misiunile desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, 20 mai, pompierii militari au asigurat intervenția imediată la cele peste 1.500 situații de urgență produse la nivel național.
Din totalul misiunilor înregistrate, 1.275 au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora aproximativ 1.300 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu misiunile de prim ajutor, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor peste 50 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
De asemenea, salvatorii au gestionat și alte 206 misiuni pentru protecția comunităților și a bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate, 13 persoane aflate în situații critice au fost salvate. Totodată, salvatorii au acționat în 6 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în vehicule în urma accidentelor rutiere.
Pentru informarea populației, ieri, au fost transmise 16 mesaje RO-ALERT, ce au semnalat prezența animalelor periculoase, în localități din județele Argeș, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț și Vrancea.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

