Peste 1.400 de intervenții derulate în ultimele 24 de ore
În cursul zilei de ieri, 14 mai, regiunea București – Ilfov, alături de județele Cluj, Brașov și Mureș s-au situat în topul zonelor cu cele mai multe misiuni desfășurate.
În acest timp, solicitările pentru acordarea măsurilor de prim ajutor reprezintă cea mai mare pondere a misiunilor desfășurate de către salvatori, respectiv peste 85%. În urma acestora, aproape 1.300 de persoane au fost asistate medical.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost stinse 51 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării. Prin aceste acțiuni, echipajele de stingere au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la vecinătăți și să elimine producerea altor situații de urgență care să pună în pericol vieți și bunuri.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, ieri, colegii noștri au gestionat 162 de situații pentru protecția comunităților, ce au constat în salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 10 mesaje RO-ALERT, semnalând prezența animalelor periculoase, în localități din județele Brașov, Buzău, Covasna, Mureș și Vrancea.
Nu uitați! Siguranța începe cu prevenția!
Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE