Peste 1.500 de misiuni derulate și 17 de persoane salvate, în ultimele 24 de ore
În prima zi a acestei săptămâni, pompierii au gestionat peste 1.500 de situații de urgență produse la nivel național. În acest interval, cele mai numeroase misiuni au fost derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Cluj, Mureș, Bihor, Iași, Prahova și Argeș.
În ultimele 24 de ore, majoritatea cazurilor au fost desfășurate de către echipajele SMURD, care au intervenit pentru acordarea măsurilor de prim ajutor. Ca urmare a acestora, peste 1.300 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste intervenții, colegii noștri au acționat pentru stingerea a 62 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea a 179 situații care puneau în pericol vieți omenești, animale și bunuri materiale.
Totodată, în cursul zilei de ieri, 17 persoane au fost salvate din incendii, accidente rutiere și din alte situații critice la care pompierii au intervenit.
Chiar dacă temperaturile sunt în ușoară creștere, încă există riscul producerii incendiilor la locuințe. În acest sens, reiterăm importanța folosirii corecte a mijloacelor de încălzire, evitarea suprasolicitării instalațiilor electrice și curățarea periodică a coșurilor de fum și a sobelor.
Un alt aspect esențial în prevenirea situațiilor de urgență îl reprezintă montarea detectoarelor de fum și de gaz în locuință. Acestea pot semnala apariția unui incident încă din faza incipientă, prin emiterea unor semnale acustice, oferindu-vă timp prețios pentru a acționa și pentru a evita producerea unei tragedii.
Pentru informații suplimentare despre prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, accesați platforma https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația DSU din App Store sau Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

