Peste 1.800 de intervenții gestionate de pompierii militari în doar 24 de ore

Printre cele mai dificile misiuni s-au numărat aproape 200 de incendii, majoritatea fiind arderi necontrolate de vegetație uscată. În numai 24 de ore, flăcările au mistuit peste 1.300 de hectare de teren.

Pe parcursul zilei de ieri (25.06.2025), colegii noștri au gestionat 1.872 de situații de urgență, la nivel național.

Printre cele mai dificile misiuni s-au numărat aproape 200 de incendii, majoritatea fiind arderi necontrolate de vegetație uscată. În numai 24 de ore, flăcările au mistuit peste 1.300 de hectare de teren, iar intervențiile pentru localizarea și stingerea focarelor au mobilizat forțe semnificative: pompieri militari, elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație, reprezentanți ai autorităților locale, personal silvic, servicii voluntare pentru situații de urgență, polițiști și jandarmi.

În același timp, echipajele SMURD au fost solicitate în peste 1.300 de cazuri, oferind asistență medicală de urgență pentru tot atâtea persoane. Din păcate, nici accidentele rutiere nu au lipsit. În 9 situații, salvatorii au fost nevoiți să intervină pentru a extrage victimele rămase blocate în mașinile avariate.

În alte peste 300 de intervenții, pompierii au intervenit pentru protejarea comunităților, fie că a fost vorba de salvare persoane sau animale din medii ostile, incidente CBRN sau alte riscuri iminente.

În paralel, pentru avertizarea populației, au fost transmise 26 de mesaje RO-ALERT. Majoritatea au semnalat prezența animalelor sălbatice în localități din județe precum AB, AG, BC, BV, BZ, HR, MM, MS, NT, SV, VL și VN.

Prevenirea incendiilor de vegetație, o responsabilitate comună!

Vă reamintim că incendiile de vegetație se pot întinde cu repeziciune, iar efectele pot fi devastatoare. Vântul poate propaga flăcările rapid, punând în pericol locuințele și viețile oamenilor.

Atenție! Arderea vegetației uscate este interzisă prin lege. O simplă neatenție, o țigară aruncată sau un foc nesupravegheat, poate duce la pierderi de vieți omenești și pagube materiale considerabile.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență. Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și GooglePlay.

Serviciul Informare și Relații Publice