Câteva clipe de liniște, între misiuni

Pe lângă puterea fizică de care avem nevoie în misiunile lungi și obositoare, avem întotdeauna nevoie și de putere spirituală.

Într-o zonă din sudul Franței, cândva pitorească, astăzi înconjurată de dealuri arse și câmpuri pârjolite, pompierii români au participat, în timpul foarte scurt dintre misiuni, la slujba de duminică, într-o biserică medievală, așa cum o fac și în țară.

 

Poate mai puțin cunoscut este faptul că în cadrul modulului RO-GFFF-V se află și un coleg absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie. Alături de el, aceste clipe au devenit un prilej de reculegere, de rugăciune și de apropiere, într-un context în care zilele sunt marcate de intervenții, deplasări și contactul permanent cu urmările incendiilor.

 

Pentru pompierii români, această duminică petrecută departe de casă a avut, pentru câteva momente, ceva din firescul unei zile de acasă, chiar dacă misiunea lor continua.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE