Curaj dincolo de uniformă: un pompier sătmărean care a ales să nu treacă nepăsător, ci să intervină

Pentru colegul nostru, soldat Budai Paul, pompier în cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, salvarea de vieți nu este doar o meserie, ci o parte din felul său de a fi. În ianuarie va împlini un an de când face parte din familia pompierilor ISU Satu Mare, însă seara de 24 noiembrie avea să-i pună la încercare instinctele și curajul într-un mod pe care puțini îl trăiesc încă din primele luni de carieră.

Aflat în trecere prin localitatea Potău, în jurul orei 22:30, el a observat un fum gros ridicându-se amenințător din zona coșului unei case. În acel moment, pentru el nu a mai contat că nu se afla în timpul serviciului. A oprit imediat mașina, și, ghidat doar de dorința de a ajuta, s-a grăbit spre locuința în care bănuia că se aflau oameni în pericol.

 

În interior, doi bătrâni, surprinși de izbucnirea incendiului, aveau nevoie de ajutor. Cu calm și hotărâre, Paul i-a evacuat în siguranță. Apoi, conștient de pericolul enorm care plana asupra casei, a identificat o butelie GPL și a scos-o afară, înainte ca flăcările să poată ajunge la ea. În acel moment, fiecare secundă conta, iar acțiunile lui rapide au prevenit o adevărată tragedie.

 

La momentul sosirii echipajelor de pompieri la locul intervenției, incendiul se extinsese la acoperiș, afectând aproximativ 30 de metri pătrați. Dar viețile salvate și pericolul eliminat în primele minute au făcut toată diferența. Datorită unui pompier tânăr, aflat în trecere, care a ales să nu fie martor, ci salvator.

 

Paul nu a făcut un gest eroic pentru că i-o cerea fișa postului, ci pentru că asta înseamnă, în esență, meseria de pompier: să fii acolo pentru oameni atunci când au cea mai mare nevoie, fără ezitare, fără teamă, fără așteptări.