Etapa națională SVSU și SPSU

În perioada 03 – 05 august 2026, municipiul Buzău a găzduit etapa națională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, desfășurată pe Stadionul de Atletism, competiție la care au participat peste 160 de concurenți.

Pe parcursul celor trei zile de concurs, cele 16 loturi reprezentative din județele Vaslui, Brăila, Argeș, Olt, Bistrița-Năsăud, Timiș, Maramureș, Buzău, Neamț, Gorj, Sibiu, Satu Mare și Constanța și-au demonstrat pregătirea, spiritul de echipă și deprinderile specifice necesare desfășurării intervențiilor în situații de urgență.

 

Competiția a cuprins trei probe tehnico-aplicative: „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ștafeta 4×100 m” și „Dispozitivul de intervenție la motopompă”, în cadrul cărora participanții și-au pus în valoare îndemânarea, viteza de reacție și experiența acumulată.

 

La finalul celor trei zile de întreceri, clasamentele au fost următoarele:

 

Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) - clasament general

– SVSU comuna Recea, județul Maramureș;

– SVSU oraș Jimbolia, județul Timiș;

– SVSU comuna Domnești, județul Argeș.

 

Diploma Fair-Play – SVSU oraș Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

 

Serviciile Private pentru Situații de Urgență (SPSU) - clasament general

– SPSU S.C. Dedeman S.R.L., județul Sibiu;

– SPSU S.C. Minprest Serv S.A., județul Gorj;

– SPSU Vard Shipyards România, județul Brăila.

 

Diploma Fair-Play – SPSU OMV Petrom Energy Solutions, județul Buzău.

 

Festivitatea de premiere s-a bucurat de prezența prim-adjunctului inspectorului general al IGSU, general de brigadă dr. ing. Constantin Florea, care le-a mulțumit participanților pentru implicarea, seriozitatea și efortul depus pe durata întrecerii, subliniind că astfel de competiții reprezintă un prilej valoros de perfecționare, schimb de experiență și consolidare a cooperării între structurile implicate în gestionarea situațiilor de urgență.

 

Felicitări tuturor participanților pentru profesionalismul, determinarea și spiritul de fair-play demonstrate pe parcursul competiției! Rezultatele obținute confirmă nivelul ridicat de pregătire al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență și contribuția acestora la consolidarea capacității de intervenție în sprijinul comunităților.