Încă o misiune desfășurată cu răbdare și multă dragoste

În această dimineață, în jurul orei 09:45, salvatorii de la ISU Neamţ au fost anunțați despre faptul că se aude mieunatul unei pisici de pe acoperișul cantinei Colegiului Tehnic "Gheorghe Cartianu" din municipiul Piatra-Neamț.

 

Un echipaj de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție s-a deplasat la locul indicat și a constatat că un pui de pisică se află prins sub motorul ventilatorului unei hote. Cu răbdare, au desfăcut unele elemente ale ventilatorului și au constatat că pisica este blocată în grăsime. Au îndepărtat cu grijă grăsimea care semăna cu smoala și au curățat pisica cât de bine au putut. Puiul de pisică a fost preluat de persoana care a făcut apelul și transportat la un veterinar pentru îngrijiri de specialitate.

 

Felicitări Alexandru, Paul și Emanuel pentru dăruirea cu care tratați fiecare intervenție!

 

 

ISU NEAMȚ