Intervenția pompierilor vâlceni la un operator economic din municpiul Râmnicul Vâlcea
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, azi 13 noiembrie, să intervină în urma semnalării unor scăpări de clor de la un compresor aflat pe platforma chimică a unui operator economic din municipiul Râmnicu Vâlcea.
La locul evenimentului au fost mobilizate echipaje de stingere, de prim ajutor SMURD și de intervenție în cazul incidentelor chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), precum și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea.
Echipajele medicale ajunse la fața locului au identificat trei persoane care necesitau îngrijiri medicale, dintre care două conștiente și cooperante, iar una în stare de semiconștiență. Toate cele trei victime au fost evaluate medical, stabilizate și transportate de echipajele SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Râmnicu Vâlcea, pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Comandantul intervenției a semnalat prezența mirosului de clor și în exteriorul amplasamentului, motiv pentru care echipajul CBRN a efectuat măsurătorile specifice și verificarea eventualei prezențe a substanței în atmosferă.
Pentru avertizarea populației și luarea măsurilor de autoprotecție, a fost transmis un mesaj prin intermediul sistemul RO-ALERT, pe o rază de 5 km. Măsuri transmise prin mesajul RO-Alert: „Adăpostiți-vă în locuințe, evitați activitățile în aer liber, închideți uşile și ferestrele, astupați gurile de aerisire și opriți functionarea instalațiilor de ventilație!”
De asemenea, forțele de intervenție au fost suplimentate cu echipajele CBRN de la ISU Argeș și ISU Dolj.
Din primele informații, în urma măsurătorilor efectuate de echipajul specializat CBRN, a fost înregistrată o concentrație de clor de 10 ppm în exteriorul amplasamentului industrial, iar ca măsură de siguranță, a fost dispusă evacuarea personalului către partea de est a amplasamentului.
Echipajele specializate au continuat monitorizarea concentrațiilor de clor din atmosferă și evaluarea situației operative.
La fața locului a fost constituită o zonă de decontaminare a personalului aflat pe amplasament, iar ca măsură preventivă, au fost evacuate 260 de persoane din incinta operatorului economic.
Totodată, a fost emis un nou mesaj RO-ALERT pentru informarea și avertizarea populației din zona potențial afectată.
Populația a fost sfătuită să respecte recomandările autorităților, să rămână în spații închise, care să le asigure protecția.
Situația a fost monitorizată permanent de către echipajele de intervenție, iar măsurile de protecție adaptate în funcție de evoluția situației din teren.
În urma măsurătorilor efectuate, ulterior, de echipajele CBRN, pe distanțe cuprinse între 2 și 4 km față de obiectiv, valorile înregistrate au fost de 0.
Pentru gestionarea eficientă a situației și coordonarea optimă a echipajelor de intervenție, în afara amplasamentului, a fost operaționalizat un punct de comandă mobil.
Efectuarea măsurătorilor de către echipajele CBRN a continuat, iar măsurile transmise anterior, au rămas în vigoare până la finalizarea intervenției și asigurarea că nu mai există niciun pericol.
Un nou mesaj a fost transmis prin sistemul RO-ALERT, prin care populația din zonele vizate a fost informată cu privire la încetarea măsurilor recomandate anterior, ca urmare a faptului că măsurătorile efectuate de echipajele CBRN au indicat valori „zero”.
Echipajele specializate rămân în teren și continuă monitorizarea situației, pentru a asigura protecția și siguranța populației.






