Intervenție amplă a pompierilor harghiteni pentru evacuarea apei din Salina Praid
Pompierii militari harghiteni intervin, de mai bine de trei zile, pentru evacuarea apei din interiorul Salinei Praid și pentru diminuarea nivelului pârâului Corund, în urma infiltrărilor apărute în zona de exploatare a minei de sare.
Problemele au apărut în ziua de 5 mai, în contextul precipitațiilor abundente care au determinat creșterea nivelului pârâului Corund și infiltrarea apei în salină. În mod preventiv, accesul turiștilor a fost suspendat, iar Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă la nivelul localității, pe o perioadă de 15 zile, între 8 și 22 mai 2025.
Intervenția este una complexă, fiind desfășurată cu ajutorul a 8 motopompe remorcabile de mare capacitate, dintre care două aparțin Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Harghita, una ISU Mureș și una Salinei Praid. Alte cinci motopompe au fost trimise în sprijin de inspectoratele pentru situații de urgență ale județelor Covasna, Neamț și Brașov.
Pentru gestionarea situației, în zonă, acționează și trei excavatoare, utilizate pentru astuparea sufoziunilor apărute în zona afectată.
Peste 40 de pompieri militari din Harghita lucrează, neîntrerupt pentru evacuarea apei din amonte de zona de infiltrații și diminuarea nivelului pârâului Corund, în scopul protejării obiectivului și prevenireaa extinderii infiltrațiilor.
Activitățile de intervenție vor continua atât timp cât va fi necesar pentru eliminarea riscurilor și protecția comunității.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE