Intervenție exemplară a unui pompier aflat în timpul liber

Colegul nostru, plutonier Aghion Dragoș, pompier la ISU Covasna, a dat dovadă de profesionalism și spirit civic, prin intervenția imediată la un accident rutier produs în localitatea Săcele, sâmbătă, 20 iunie.

Aflat în timpul liber, acesta a fost martor la coliziunea dintre două autoturisme, în care se aflau trei persoane. Fără să ezite, a intervenit imediat pentru a acorda primul ajutor persoanelor afectate. De asemenea, a folosit stingătorul din autoturismul personal, pentru a preveni izbucnirea unui posibil incendiu.

 

În urma unei evaluări rapide a situației, Dragoș a apelat numărul unic de urgență 112, furnizând informațiile esențiale despre incident. Totodată, a acordat sprijin unei femei care suferise un atac de panică.

 

În timpul convorbirii cu operatorul 112, acesta a semnalat și existența unor scurgeri de antigel pe carosabil, solicitând intervenția echipajelor specializate pentru curățarea și sablarea suprafeței de rulare, în vederea prevenirii altor incidente.

 

Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean, ajuns la locul incidentului, a evaluat persoanele implicate în accident și a constatat că, din fericire, acestea nu necesitau îngrijiri medicale.

 

Gestul lui colegului nostru evidențiază, încă o dată, faptul că misiunea unui pompier nu se încheie odată cu terminarea programului de lucru, intervenția sa fiind un exemplu de implicare și devotament.

 

Îl felicităm pentru profesionalismul, responsabilitatea și dorința de a ajuta!