Intervenție promptă a unui salvator aflat în timpul liber, pentru stingerea unui incendiu produs în orașul Băicoi

Astăzi, îl aducem în prim plan pe colegul nostru prahovean, plutonierul adjutant PAVEL Adrian, care s-a remarcat săptămâna aceasta printr-o intervenție promptă în cazul unui incendiu produs în orașul Băicoi, miercuri, 16 iulie 2025.

Colegul nostru se afla în timpul liber, acasă, împreună cu fetița lui, când a observat o degajare masivă de fum de la o casă vecină. Nu a mai stat pe gânduri și a alergat spre curtea vecinilor, gata să dea o mână de ajutor. În casa cuprinsă de flăcări se afla un bărbat, care deja prezenta arsuri grave și încerca să stingă vâlvătaia cu un furtun din gospodărie. I-a spus lui Adrian că în casă se află o persoană, mama sa, iar colegul nostru, pompier cu o experiență de peste 15 ani, a știut ce are de făcut, a reușit să intre în camera respectivă, inundată cu fum, a extras femeia și a adus-o în curte, în siguranță.

Tot Adrian a reușit să apeleze 112 și să transmită colegilor noștri din dispecerat noi informații de la fața locului, esențiale pentru dimensionarea forțelor de intervenție și pentru alocarea resurselor medicale necesare pentru salvarea victimelor. 

În tot acest timp, l-a îndepărtat de la foc pe bărbatul cu arsuri grave și, atunci când a ajuns ambulanța SMURD, s-a implicat activ în acordarea primului ajutor. De asemenea, având informația că în casă este posibil să mai fie surprinsă o victimă, a udat un prosop, și-a acoperit fața pentru a nu inhala fum și a mai pătruns o dată în locuință, însă fără a identifica o nouă victimă. Din fericire, persoana în cauză reușise să se autoevacuze cu puțin timp înainte să ajungă Adrian și echipajele de pompieri la fața locului.

Colegul nostru a avut o implicare activă în gestionarea acestei situații, sprijinindu-și colegii și în acțiunea de stingere a incendiului, după ce victimele au fost preluate de cadrele medicale și paramedicale sosite la locul intervenției.

Dorim să îl felicităm sincer pentru acțiunea sa promptă, pentru faptul că a rupt din timpul petrecut cu fiica lui, pentru a face BINE semenilor săi. Felicitări, Adrian!


ISU PRAHOVA