La mulți ani tuturor scafandrilor militari!
Salut,
Sunt plutonier Sorin Pop, de la Detașamentul 1 de Pompieri Cluj-Napoca. Sunt unul dintre scafandrii care iau parte la intervențiile de căutare-salvare în mediul subacvatic. Dacă te vei uita la clipul de mai jos, îți vei da seama cum arată câteva dintre antrenamentele noastre.
Am absolvit Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, dar întotdeauna mi-am dorit să mă autodepășesc. Toată viața am făcut sport, iar la unitate am putut alege un domeniu în care să mă specializez. Așa am ajuns scafandru.
În 2023 am luat parte, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la cursul de atestare pentru scafandri care a avut loc la Centrul 39 Scafandri. Acolo am învățat foarte multe lucruri, făcând antrenamente atât în bazin, cât și în Marea Neagră.
Ultima imagine pe care o vei vedea a fost surprinsă în Marea Neagră. Eram la antrenamente și nu ne așteptam să avem o întâlnire atât de frumoasă!
De asta îmi place activitatea de scafandru. Odată ce te scufunzi, descoperi o altă lume. Îți crește adrenalina, parcă ești în spațiu. În plus, trebuie să fii tot timpul pregătit. Condiția fizică și antrenamentele sunt esențiale. Luăm parte frecvent la sesiuni de pregătire în țară și învăț de fiecare dată lucruri noi. Scopul este să fim cât mai eficienți în misiunile noastre de salvare!
Astăzi, 15 noiembrie, este ziua scafandrilor militari. Le mulțumesc celor care ne sprijină în permanență și ne transmit din experiența lor bogată.
La mulți ani tuturor scafandrilor militari!
ISU Cluj

