Legături consolidate în domeniul pregătirii pentru gestionarea situațiilor de urgență

În perioada 27-28 martie, România și Republica Moldova au consolidat legăturile în domeniul pregătirii pentru gestionarea situațiilor de urgență, prin participarea la proiectul CEPOL EU4Security Moldova.

Astfel, comandantul Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, colonel Enescu Daniel-Ionuț, și șeful catedrei de Pregătire de Specialitate, maior Lică Alexandru-Mihail, au fost prezenți la evenimentul organizat la Centrul Republican de Instruire al IGSU Moldova, alături de experți și formatori din mai multe țări ale Uniunii Europene.

 

În cele două zile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din Republica Moldova a găzduit un atelier de lucru în cadrul căruia au fost prezentate principalele constatări ale analizei operaționale a nevoilor de formare (OTNA) și discutate propuneri despre dezvoltarea unui program de instruire pentru respondenții la situații de urgență din Republica Moldova.

 

De asemenea, evenimentul a avut rolul de a evalua sistemul actual de instruire și de a explora cele mai bune practici și modele de formare din alte state membre ale Uniunii Europene, sens în care au fost prezentate sisteme de instruire în domeniul intervențiilor de urgență și protecției civile din Republica Moldova, Republica Cehă, Estonia, Letonia și România, fiind evidențiate atât modelele de formare din UE, cât și bunele practici implementate.