Misiune de salvare desfășurată de pompierii parhoveni

Astăzi, 18 septembrie, pompierii militari prahoveni au acționat pentru salvarea a două persoane peste care a căzut peretele unei case în municipiul Câmpina, B-dul Carol I.

Pentru gestionarea acestei situații, au fost mobilizate 2 echipaje de stingere, 1 container multirisc, 1 autospecială de primă intervenție și comandă și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă.

 

Este vorba despre două persoane de sex masculin, cu vârste de aproximativ 30 ani și, respectiv, 55 ani. Una dintre acestea a fost prinsă până la brâu, conștientă, fiind extrasa deja dintre dărâmături. Cea de a doua victima este acoperita complet si pompierii acționează pentru a ajunge la aceasta.

 

Prima victimă, un bărbat de 55 de ani, a fost extrasă în stare conștientă, prezentând traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

 

Cea de-a doua victimă, un bărbat de 35 de ani, a fost de asemenea extrasă de sub dărâmături. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, acesta a fost declarat decedat.

 

 

 

IGSU / SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE