O misiune contra cronometru pentru salvarea a doi adolescenți de la înec

O zi obișnuită s-a transformat, în doar câteva clipe, într-o luptă contra cronometru, pentru salvarea a doi adolescenți aflați în pericol de înec, în localitatea Chitila, județul Ilfov.

Apelul a venit cu o încărcătură greu de descris: doi tineri se aflau în apă, iar fiecare clipă conta. Fără întârziere, spre locul intervenției au plecat pompierii bucureșteni, cu un echipaj de scafandri de la Detașamentul Special de Salvatori, două bărci și două echipaje de prim ajutor. În sprijin, la locul intervenției a fost trimis și un elicopter SMURD, aparținând  Inspectoratului General de Aviație.

 

La sosirea primelor echipaje, una dintre victime fusese deja adusă la mal. Era conștientă, dar avea nevoie de îngrijiri medicale. Salvatorii au preluat-o imediat, iar ulterior aceasta a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD.

 

Pentru cea de-a două victimă, însă, misiunea era departe de a se fi încheiat.

 

Scafandrii au început căutările. Au urmat minute grele, în care fiecare secundă a făcut diferența, iar fiecare acțiune a reprezentat șansa  de a o identifica.

 

După o intervenție dificilă, a două victima a fost găsită și extrasă din apă. Era inconștientă. Din acel moment, lupta s-a mutat pe mal, unde echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.

 

Au urmat minute decisive, în care salvatorii au acționat cu precizie, calm și determinare. Au continuat fără oprire, iar eforturile lor au dat rezultat: tânărul a răspuns manevrelor și a fost transportat de urgență la spital pentru pentru îngrijiri de specialitate.

 

A fost o misiune încărcată de emoție! Sincere felicitări colegilor noștri! Toată stimă pentru voi, o meritați din plin!