O misiune contracronometru

Astăzi, în prima parte a zilei, dispeceratul 112 a fost alertat cu privire la un bărbat căzut sub gheața râului Mureș, în municipiul Târgu Mureș. Fiecare secundă a contat pentru salvarea vieții acestuia.

 

La fața locului s-au deplasat autospeciala de intervenție, ambulanța SMURD de prim ajutor și autospecială de scafandri cu barcă, gata să lupte cu frigul și apa înghețată.

 

Victima, un bărbat de 41 de ani, era inconștientă, prinsă sub gheață, la aproximativ 15 metri de mal. Martorii povesteau că intrase pentru a-și salva câinele.

 

Curajul colegilor noștri a fost decisiv: trei membri ai echipei au intrat cu barca pe apa înghețată, iar un coleg scafandru a intrat în apă pentru a-l pune în barcă și a-l scoate în siguranță. Imediat ce a fost extras, echipajele noastre au început manevrele de resuscitare, luptând cu timpul pentru a-i stabiliza pulsul și a-i readuce temperatura, victima fiind în șoc hipotermic.

 

La scurt timp, a ajuns ambulanța cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Mureș, care a preluat pacientul și l-a transportat la spital, unde a fost scoasă din stop. Starea victimei este stabilă.

 

Mulțumim tuturor celor implicați în această misiune contracronometru. Intervenția a demonstrat, încă o dată, profesionalismul, devotamentul și spiritul de echipă al colegilor noștri, care au acționat prompt și coordonat pentru salvarea unei vieți.

 

***

 

Măsuri preventive pentru populație:

* Nu pășiți pe gheața;

* Nu lăsați copiii să se apropie de râuri sau lacuri înghețate;

* ⁠Evitați să intrați singuri pe gheață – chiar și pentru animale de companie;

* ⁠În caz de accident, sunați imediat 112 și nu încercați salvarea fără echipament adecvat.

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE