O misiune de suflet a salvatorilor botoșăneni

Ei sunt colegii noștri care astăzi au salvat un ied jucăuș, căzut într-o fântână dezafectată Misiune s-a petrecut în localitatea Sârbi, comuna Vlăsinești, din județul Botoșani.

 

Micul animal păștea nestingherit prin curtea unei gospodării al cărei proprietar nu se afla acasă. În joaca sa, a ajuns pe capacul vechi al unei fântâni, care a cedat sub greutatea sa, iar micul patruped s-a prăbușit la aproximativ opt metri adâncime.

 

Un vecin, martor la întâmplare, a încercat să îl salveze, dar neavând mijloacele necesare, a apelat la sprijinul salvatorilor botoșăneni.

 

Un echipaj de intervenție s-a deplasat rapid la fața locului, iar cu ajutorul kitului de salvare din medii ostile, un pompier a coborât în fântână și a reușit să aducă la suprafață iedul, teafăr și nevătămat.

 

Felicitări echipei de intervenție pentru promptitudine, profesionalism și grija față de fiecare viață.

 

Suntem mândri de ei și le purtăm întreaga recunoștință!