Povestea aceasta a început chiar în fața casei colegului nostru, plutonier adjutant Dan Tiberiu, într-o zi care părea cât se poate de obișnuită.

 

La magazinul din apropiere, o mamă își ținea copilul de doar doi ani aproape. A fost nevoie de o singură clipă de neatenție: copilul s-a înecat cu o bomboană, iar liniștea s-a transformat brusc în panică.

 

Nu mai respira. Era inconștient.

 

O femeie, educatoare în localitate a sărit imediat să ajute, făcând tot ce știa pentru a salva copilul. Strigătele au ajuns până în curtea colegului nostru.

 

Fără să stea pe gânduri, a alergat spre locul unde fiecare secundă conta. A preluat intervenția și a început manevrele salvatoare.

 

Secunde grele, apăsătoare…Și apoi…Un semn.

 

Doi ochi care s-au deschis.

 

Este imaginea care a adus liniștea în mijlocul haosului. Copilul a fost salvat.

 

Ulterior, micuțul a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă, conștient și în afara oricărui pericol.

 

Astăzi nu vorbim doar despre o întâmplare. Vorbim despre o mamă care își ține din nou copilul în brațe. Despre oameni care nu au rămas indiferenți. Despre o comunitate în care binele reacționează instinctiv. Și despre un salvator care, chiar și acasă, rămâne mereu la datorie.