Uneori, unele misiuni continuă și după ce sirenele s-au oprit…
În urmă cu câteva zile, un voluntar din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița al ISU Caraş-Severin a intervenit, alături de un echipaj SMURD, pentru acordarea primului ajutor unui copil de 10 ani, rănit în urma unei căzături de pe bicicletă.
Deși intervenția s-a încheiat odată cu predarea pacientului către personalul medical, pentru voluntarul nostru, Legezeu Paul, povestea nu s-a oprit aici.
Aflând că evenimentul s-a produs în timp ce acesta se afla pe aceeași bicicletă cu un alt copil, Paul a dorit să contribuie la prevenirea unor situații similare și a lansat un apel de solidaritate în comunitate, pentru a-i oferi băiatului o bicicletă proprie.
Răspunsul a venit rapid, din partea unei persoane cu suflet mare. Ieri, Paul, împreună cu plt. adj. șef Tripa Armin, au mers la domiciliul copilului și i-au oferit bicicleta mult dorită.
Bucuria sinceră a copilului spune totul.
Astfel de momente ne reamintesc că misiunea unui salvator nu se oprește odată cu finalul intervenției. Empatia și grija față de semeni rămân mereu pe primul loc.
Felicitări, Paul pentru inplicare și dăruire! Ești un adevărat „salvator din pasiune”.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la transformarea unui gest simplu într-o bucurie de neuitat!
ISU CARAȘ-SEVERIN

